Anvelopele ar trebui să fie scoase din uz din numeroase motive, inclusiv uzarea benzii de rulare până la adâncimea minimă, deteriorarea sau abuzul (înțepături, tăieturi, impact, umflături, supraîncărcarea, etc).
Din aceste motive anvelopele trebuie să fie inspectate regulat, cel puțin o dată pe lună. Inspecția periodică devine deosebit de importantă cu cât o anvelopă este menținută în funcțiune mai mult. Dacă există vreo suspiciune sau constatare de deteriorare a anvelopelor, Continental recomandă ca acestea să fie inspectate de către un profesionist. Consumatorii ar trebui să utilizeze această consultare pentru a hotărâ dacă anvelopele pot rămâne în uz.
Se recomandă ca anvelopele de rezervă să fie inspectate în același timp. Această inspecție de rutină ar trebui să existe chiar dacă autoturismul este echipat cu un sistem de monitorizare a presiunii în pneuri (TPMS).
Consumatorii sunt încurajați să cunoască starea anvelopelor lor. De asemenea, ei trebuie să fie atenți la orice schimbare în performantele dinamice, cum ar fi pierderea de aer, zgomot sau vibrații. Aceste modificări ar putea fi un indicator că una sau mai multe anvelope trebuie imediat scoase din uz, pentru a preveni imobilizarea autoturismului.