Produse pentru Transport

stage_goods_TT

Segmentul Goods

Corporația Continental

Date și cifre

article_66w_image1

Continental a fost fondat în Hanovra în 1871 sub numele corporației “Continental-Caoutchouc- und Gutta-Percha Compagnie”. Producția  la principala fabrică din Hanovra includea produse ușoare din cauciuc, materiale cauciucate, anvelope solide pentru căruțe și biciclete.


În 1898, succesul de început al companiei a fost celebrat prin introducerea primei anvelope pneumatice cu cale de rulare fără profil. La trecerea în noul secol, baloanele Continental au fost folosite la etanșeizarea rezervoarelor primelor avioane Germane. În 1904 Continental  a fost prima companie din lume ce a dezvoltat cauciucuri cu canale pentru automobile, iar în 1905 am început producția de anvelope striate antialunecare, similare cu anvelopele nituite din prezent, iar trei ani mai târziu am inventat janta detașabilă pentru autoturisme. În 1909, aviatorul Francez Louis Blériot a fost prima persoană care a zburat peste Canalul Mânecii. Suprafața avionului a fost acoperită cu material Continental Aeroplan.

 

La sfârșitul anilor 1920, compania a fuzionat cu alte mari companii din lumea cauciucului pentru a forma “Continental Gummi-Werke AG”.

 

Îm 1951 a început producția de benzi rulante pe bază de oțel. În 1955, am fost prima companie ce a introdus suspensii pentru camioane și autobuze. Producția în serie de anvelope cu cord a început în 1960. 30 de ani mai târziu am scos prima anvelopă ecologică pe piață.

 

În 1995 Divizia Automotive Systems a fost deschisă pentru a crește implicarea în systemele din domeniul auto. Am introdus tehnologiile cheie pentru sistemele hybrid încă din 1997.

 

Astăzi, Continental este între primii 5 furnizori ai industriei auto din lume. Furnizăm sisteme de frânare, componente ale propulsoarelor și șasiului, instrumente de bord, infotainment, electronice din vehicule, anvelope și elastomeri tehnici, contribuind astfel la creșterea siguranței pe șosele și la protecția mediului înconjurător. Continental este de asemenea un partener important în comunicarea în rețea a automobilelor.

 

Corporația Continental este împărțită în Automotive Group și Rubber Group, și conține cinci divizii diferite:

 

  • Divizia Chassis & Safety dezvoltă și produce sisteme de siguranță active și pasive integrate precum și produse ce ajută la dinamica vehiculului.
  • PDivizia Powertrain dezvoltă și produce sisteme eficiente și inovative pentru propulsarea vehiculelor.
  • Interior oferă Managementul informațiilor și Sisteme Inteligente de Transport.
  • Tires aferă anvelope potrivite pentru orice aplicație - de la autoturisme, camioane, autobuze până la anvelope speciale de vehicule comerciale, motociclete sau biciclete. Anvelopele Continental oferă transmitere excelentă a forțelor, siguranță mare indiferent de vreme și eficiență a costurilor.
  • ContiTech dezvboltă și produce părți funcționale, componente și sisteme pentru industria auto dar și pentru alte industrii.

Aici afli mai multe despre Corporația Continental.